Tuesday, June 12, 2012

Rezultate masă rotundă "Stiu cum sa-si aleaga clujeni administratorii"

PDFImprimareEmail

Comunicat de presă
Cluj-Napoca, 29 mai 2012
Pentru publicare imediată

Coaliția 52 a organizat marţi, 29 mai 2012, ora 14.00, la sediul Sindicatului Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean, Piaţa Ştefan cel Mare nr. 4/19, sala 20, o masă rotundă la care au participat şase candidaţi la alegerile locale din 2012, patru reprezentanţi ai mass media locale şi reprezentanţii Coaliției 52 de la nivel local.
Tema mesei rotunde a fost „Ştiu cum să-şi aleagă clujenii administratorii oraşului?” stabilită conform audierii publice cu aceeaşi temă, care a avut loc în 26 aprilie 2012. Scopul mesei rotunde C52 a fost acela de a stimula dezbaterea electorală reală şi de conţinut în jurul unei probleme de interes major, prin colectarea de soluţii concrete şi argumentate. La masa rotundă au participat şase candidaţi: trei candidează la funcţia de consilier local, unu la funcţia de primar şi trei la funcţia de consilieri judeţeni. Aceştia şi-au prezentat platformele electorale, timp de cinci minute, au menţionat care au fost criteriile pentru nominalizarea candidaţilor în partide, dar şi care le sunt proiectele.
Adrian Popa, candidat PDL, a declarat că pentru desemnarea candidaţilor s-a ţinut cont de două aspecte: experienţa profesională şi disponibilitatea de a activa şi de a se implica în viaţa comunităţii. Acesta a mai menţionat că în viziunea sa „Clujul trebuie să fie un centru financiar-bancar şi de servicii”. Pe lângă aceste lucruri, Adrian Popa a declarat că în viitorul mandat doreşte să realizeze un campus universitar, care să permită studenţilor să beneficieze pe perioada studiilor de un loc de trai accesibl ca preţ. Astfel, studenţii vor putea cheltui restul banilor din bugetul lunar pe mâncare sau alte servicii, lucru care ar genera o creştere a veniturilor încasate de către agenţii economici. Pe când, Alexandru Coroian, candidat din acelaşi partid, a menţionat că şi-a propus pentru urmatorul mandat să dezvolte reţeaua de parcuri industriale, dar să dezvolate şi infrastructura medicală, inclusiv să finalizeze Spitalul Regional de Urgenţă. „Proiectele mele sunt integrate într-o viziune pe 20-30 de ani, care să facă din oraşul şi judeţul Cluj un element de referinţă la nivel naţional.”
La una din întrebările adresate participanţilor la eveniment, Dănuţ Canta, membru USL a declarat că indiferent de ce formaţiune va câştiga conducerea Consiliului Judeţean, în calitate de membru USL, va susţine proiectele pentru clujeni. În acealaşi timp, Steluţa Cătăniciu, care actualmente deţine funcţia de consilier local, dar care doreşte să mai ocupe această poziţie încă un mandat, a declarat: „O să îcerc să fiu un partener onest cu Emil Boc, dacă acesta va fi primar. Sunt un om de echipă şi cred în echipă, de aceea viitorul primar ma poate vedea ca şi un partener de colaborare.”

Un alt participant la eveniment, Péter Eckstein-Kovács, a menţionat că criteriile de nominalizare în cadrul UDMR sunt extrem de stricte. În viziunea acestuia un candidat la funcţia de primar trebuie să fie un bun gospodar, să fie transparent, să cunoască oraşul, să vină cu proiecte concrete, dar să aibă şi o relaţie foarte bună de colaborare cu angajaţii din Primărie. 
Ulterior, fiecare candidat a răspuns timp de 1 minut la fiecare întrebre adresată de iniţiatori şi de cei patru jurnalişti aflaţi la eveniment. Printre aceştia au fost: Sorin Călin, Raul Chiş, Vlad Pintea şi Titus Crăciun. Comisia de iniţiatori a fost formată: Iosif Pop – președintele Consiliul Civic Local, Ludmila Pop şi Florin Şomodi – membri Lobby pentru Cluj.
În data de 14 iunie 2012, în cadrul unei conferințe de presă, vor fi prezentate opiniile şi concluziile colectate în cadrul celor opt mese rotunde.
***
Coaliția 52 a apărut ca o nevoie urgentă de încurajare a dialogului dintre societatea civilă și autoritățile publice și de îmbunătățire a cadrului legal existent, fiind formată din cetățeni și asociații legal constituite, care cunosc și au exersat aplicarea Legii 52 privind transparența decizională în administrația publică din România. Misiunea Coaliției 52 este de a apăra, promova și stimula dialogul civic prin utilizarea intensivă, corectă, onestă și aplicată a Legii 52.

Pentru mai multe detalii sau informaţii vă rugăm contactați:
Ludmila Pop
Coordonator Relaţii Publice 
0743.316.947
lobbypentrucluj@gmail.com
www.lobbypentrucluj.ro
www.lobbypentrucluj.blogspot.com

No comments:

Post a Comment